O femeie din SUA a avut parte de o surpriză extreme de neplăcută când, după 25 de ani, a mers la mormântul soțului ei, relatează Daily Mail.
Edna Fielden a observat că spatele pietrei funerare fusese imprimat, între timp, numele unei femei.
„O parte a inimii mele a încetat să mai bată”, a povestit ea. „M-am gândit că femeia asta a fost îngropată în același loc cu soțul meu”, a adăugat aceasta.
Din fericire însă, administratorul cimitirului, Joe Turnbach, a explicat ulterior că nu este vorba decât de o eroare și că femeia al cărui nume este scris pe piatra funerară este înmormântată în alt loc.
„Vreau să îi cer scuze familiei Fielden și să mă asigur că greșeala va fi cumva reparată”, a spus Turnbach.
Totodată, acesta a precizat că, cel mai probabil, eroarea s-a produs în urmă cu circa 10 ani, dar că cei care au imprimat numele pe piatra funerară au păstrat totul secret față de administrația cimitirului.
Se împlinesc 161 de ani de la nașterea celebrului arhitect catalan Antoni Gaudi
Cele mai celebre opere ale arhitectului „fantastic” Antoni Gaudi
Potrivit sursei citate, Edna nu a putut descoperi acest lucru până acum, întrucât în urmă cu 25 de ani, imediat după înmormântarea soțului ei, s-a mutat în Minnesota.
Abia acum femeia decisese să facă o vizită în orașul natal, alături de nepoți.
Întâmplarea a rănit-o însă atât de mult, încât Edna a decis ca rămășițele bărbatului să fie mutate într-un cimitir din Minnesota cât mai curând posibil.